Noutatea acestor zile este lansarea rețelei de socializare Threads, parte din familia Meta. Mark Zuckerberg a creat o nouă rețea de socializare care pare să fi luat tot ce era mai bun de la Twitter, Reddit și Facebook, funcționalitățile importante ale acestora fiind incorporate într-o nouă rețea ce se remarcă, înainte de toate, prin designul său minimalist.
Anunțată ca rivală pentru Twitter, Threads a fost primită cu mult entuziasm de către utilizatori. Astfel se explică cele 30 de milioane de conturi create în mai puțin de o zi de la lansare. Ținând cont că aplicația nu este accesibilă în Uniunea Europeană, numărul de utilizatori reprezintă un argument care ne poate determina să credem că Threads nu va fi una dintre rețelele de socializare lansate cu entuziasm dar care au rămas în umbră la scurt timp după lansare.
Ce este Threads?
Pe scurt, o nouă rețea de socializare de la Meta. Acesta este poate cel mai mare atu al rețelei, care poate fi foarte ușor promovată în rândul miliardelor de utilizator care folosesc Instagram sau Facebook.
Aceasta promovează conversațiile, chiar dacă poți posta și alte tipuri de conținut, așa cum sunt GIF-urile sau fotografiile. Designul și structura rețelei de socializare ne duce însă cu gândul la ideea că Threads va promova postările tip text, ceea ce sigur îi entuziasmează pe bloggeri.
Ce poți face pe Threads?
Ca pe orice altă rețea de socializare, poți crea conținut, poți lăsa comentarii la conținutul creat de alții, poți distribui conținutul lor, poți urmări sau poți fi urmărit de către alți utilizatori și alte câteva lucruri asemănătoare.
Pe scurt, este locul ideal pentru a crea conversații pe diferite teme. Astfel, dacă ai ceva de spus, Threads poate fi o alegere inspirată!
Există o limită de 500 caractere pentru textele postate (pe Twitter limita este de 280 caractere), poți posta în același timp pe Instagram și Threads iar postările pot include link-uri, fotografii sau videoclipuri de maxim 5 minute.
Cum se instalează aplicația?
Nefiind disponibilă în Europa, din cauza unor probleme de reglementare. Ne așteptăm, însă, ca aceste probleme să fie remediate în viitorul apropiat, ceea ce va duce din nou la un „boom” de conturi noi.
În ciuda faptului că aplicația lipsește din magazinele de aplicații pentru utilizatorii europeni, aceasta poate fi instalată din surse externe, ceea ce au făcut deja mulți români curioși să descopere această rețea de socializare care promite să fie locul în care curând vom discuta cu toții pe cele mai importante teme ale zilei.
Odată instalată aplicația, din magazinele oficiale de către utilizatorii a celor peste 100 țări unde aplicația este disponibilă sau din surse externe pentru cei care nu au acces direct la ea, conectarea se face foarte ușor.
Poate fi utilizat contul de Instagram pentru autentificare, iar dacă îți oferi acordul, toate datele contului de Instagram vor fi preluate pentru a crea un cont nou pe Threads. Includem aici fotografia de profil, descrierea profilului dar și conturile urmărite.
Totul se întâmplă în doar câteva secunde ceea ce pentru noi este un alt motiv pentru a crede că Threads reprezintă o rețea de socializare care merită atenția noastră.
Odată conectat, distracția începe. Poți urmări noi oameni sau poți petrece timp în news feed, acolo unde vei găsi postări nu doar de la persoanele pe care le urmărești, ci și de la persoane care au cont pe Threads. Simplu, nu-i așa?
Reclame pe Threads?
Încă nu există reclame pe această nouă rețea de socializare, însă suntem siguri că ele vor apărea la un moment dat. Lipsa lor poate fi însă încă o atracție pentru utilizatori.
Cum însă orice proiect trebuie să se auto-finanțeze, suntem siguri că se va decide, la momentul potrivit, introducerea reclamelor pe Threads. Noi vom fi deja acolo, pentru a învăța secretele promovării pe această nouă rețea de socializare și, dacă va fi necesar, veți găsi în portofoliul nostru și serviciul de promovare pe Threads, de ce nu?
Așadar, ne citim pe Threads și stăm cu ochii pe noua rețea de socializare, pentru a fi la curent cu toate noutățile propuse de aceasta.